Anxietatea la copii: Semne, cauze și soluții eficiente

26 Adăugat de Liliana Popescu

Anxietatea la copii: Semne, cauze și soluții eficiente

Copilul tău este mai retras, agitat sau are temeri excesive? S-ar putea să fie vorba de anxietate

Poate ai observat că evită anumite activități, se teme să rămână singur sau are dificultăți de somn. Poate începe să plângă fără un motiv clar sau se sperie foarte ușor. Ca părinte, este dificil să vezi cum copilul tău suferă fără a ști exact ce poți face pentru el. Eu sunt Liliana Popescu, psihoterapeut în Timișoara, și te pot ajuta să înțelegeți mai bine anxietatea la copii și cum o poți gestiona eficient.


De ce apare anxietatea la copii?

Anxietatea este o reacție naturală la stres, dar atunci când devine excesivă sau interferează cu viața zilnică a copilului, poate fi o problemă. Factorii care contribuie la apariția anxietății pot fi:

  • Factori genetici – dacă în familie există persoane cu anxietate, copilul poate avea o predispoziție.

  • Evenimente stresante – mutarea într-o altă școală, divorțul părinților, pierderea unei persoane dragi.

  • Supraprotecție parentală – atunci când copilul nu are ocazia să se confrunte cu mici provocări, poate deveni mai temător.

  • Presiune școlară sau socială – frica de eșec sau de a nu fi acceptat de ceilalți copii.


Cum recunoști anxietatea la copilul tău?

Semnele anxietății diferă în funcție de vârstă, dar câteva dintre cele mai frecvente sunt:

  • Frica exagerată de separare, de întuneric, de eșec sau de interacțiuni sociale.

  • Simptome fizice precum dureri de burtă, greață, dureri de cap fără o cauză medicală.

  • Crize de plâns, iritabilitate sau accese de furie fără un motiv clar.

  • Dificultăți de somn, coșmaruri frecvente sau probleme de concentrare.

  • Evitarea unor activități (nu vrea să meargă la școală, nu vrea să doarmă singur).


Ce poți face dacă copilul tău suferă de anxietate?

1. Ascultă-l fără să minimalizezi sentimentele lui

Dacă îți spune că îi este frică de ceva, evită să spui „nu ai de ce să te temi”. Mai bine întreabă-l ce anume îl sperie și spune-i că înțelegi ce simte.

2. Ajută-l să identifice gândurile negative

Copiii anxioși au tendința să gândească catastrofic (“dacă spun ceva greșit, toată lumea va râde de mine”). Încurajează-l să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă (“ce s-ar putea întâmpla în cel mai rău caz?”).

3. Oferă-i un mediu sigur și previzibil

Copiii se simt mai puțin anxioși atunci când știu la ce să se aștepte. O rutină zilnică clară îi poate ajuta să se simtă mai în siguranță.

4. Apelează la un psihoterapeut

Uneori, anxietatea poate fi prea intensă pentru a fi gestionată doar acasă. Terapia este un instrument eficient pentru a învăța tehnici de relaxare și de gestionare a emoțiilor.


Studii de caz

Cazul lui Andrei: Frica de separare

Andrei, un băiat de 6 ani, refuza să meargă la grădiniță și plângea ore întregi la despărțire. După câteva sesiuni de terapie, am lucrat cu el și cu părinții lui la strategii prin care să se simtă mai în siguranță. Acum merge la grădiniță fără proteste majore.

Cazul Mariei: Anxietatea socială

Maria, 10 ani, refuza să vorbească la ore și evita interacțiunile cu colegii. Am lucrat cu ea pentru a înțelelege fricile ei și am exersat situații sociale prin jocuri de rol. După terapie, a căpătat încredere și acum participă activ la ore.


FAQ – Întrebări frecvente

1. Când ar trebui să mă îngrijorez dacă copilul meu este anxios?
Dacă anxietatea interferează cu viața lui de zi cu zi (refuză să meargă la școală, are crize de plâns frecvente), este indicat să consulți un specialist.

2. Terapia chiar ajută copiii anxioși?
Da, terapia oferă strategii eficiente pentru ca un copil să învețe să-și controleze temerile.

3. Cum pot face o programare?
Mă poți suna la 0748 152 449 sau folosi pagina de contact aici.


Programează o sesiune pentru copilul tău!

Dacă simți că anxietatea afectează viața copilului tău, sunt aici să te ajut. Mă poți contacta la 0748 152 449 sau accesa  contact. Cabinetul meu se află în Timișoara, Str. Coriolan Brediceanu nr. 8.