Copilul blocat în dezvoltare: când crește în vârstă, dar nu și emoțional

5 Adăugat de Liliana Popescu

Copilul blocat în dezvoltare: când crește în vârstă, dar nu și emoțional

Ai un copil care are 10, 12 sau chiar 15 ani, dar reacționează ca unul de 4?

Poate face crize pentru lucruri mărunte, nu suportă să i se spună „nu”, e mereu nemulțumit, vrea control sau se opune din principiu?
Mulți părinți ajung la mine în cabinet întrebând:
„Oare ce am greșit? Nu înțeleg de ce e așa de greu să coopereze...”

Și începem împreună să descoperim nu greșeala, ci un blocaj. Un copil care a crescut în vârstă, dar nu și emoțional.

Cum ajunge un copil să rămână blocat emoțional?

Eu sunt Liliana Popescu, psihoterapeut integrativ acreditat, și lucrez de mulți ani cu copii și adolescenți care par „maturi” doar la prima vedere. Emoțional, mulți dintre ei sunt rătăciți între stadii timpurii ale dezvoltării – cu reacții exagerate, dificultăți în relații și o nevoie uriașă de control sau atenție.

Blocajul apare, de cele mai multe ori, nu din lipsa iubirii, ci din:

  • lipsa unor limite sănătoase,

  • evitarea frustrărilor,

  • absența unui adult care să fie prezent, clar și disponibil emoțional.

Un exemplu de cabinet – cazul „Mihai”

Mihai avea 13 ani. La școală, nu accepta regulile. Acasă, voia ca totul să se întâmple „acum” și „ca el”. Se juca doar cu frați mai mici, izbucnea dacă era contrazis și era ușor de provocat.

Părinții lui erau blânzi și implicati. Dar îi evitau orice formă de disconfort: făceau temele pentru el, îi ofereau ce cerea ca să nu facă crize, îl lăsau să decidă totul „ca să nu-l traumatizeze”.

În terapie, am lucrat nu doar cu Mihai, ci și cu părinții. Am introdus pași mici spre autonomie, limite clare și mesaje de tipul:
„Te înțeleg și te iubesc, dar nu pot face în locul tău.”

În câteva luni, Mihai a început să tolereze „nu”-ul, să-și exprime emoțiile și să coopereze fără a simți că pierde controlul.

Ce poți face ca părinte?

Dacă și tu recunoști unele semne în copilul tău, îți las câteva repere clare:

1. Fii ferm(ă), dar cald(ă)

Copilul are nevoie să știe că ești acolo și că îl conduci, nu că îl lași să se conducă singur.

2. Oferă-i sarcini adaptate vârstei

Chiar dacă protestează, implicarea în responsabilități mici îl ajută să se maturizeze.

3. Nu fugi de frustrare

Dacă îl scutești de orice dificultate, nu-l ajuți, ci îl oprești din creștere. O frustrare gestionabilă este un pas necesar spre maturizare.

4. Fii atent(ă) la relație

Blamarea sau controlul rigid nu ajută. Însă prezența empatică, alături de reguli clare, da.

Întrebări frecvente (FAQ)

Copilul meu pare „mare”, dar se comportă ca un mic tiran. E vina mea?
Nu este despre vină, ci despre învățare. Până acum ai făcut ce ai știut. De aici înainte, poți alege altceva. Și da, este reversibil.

Ce înseamnă maturizare emoțională?
Înseamnă să poată tolera frustrări, să se exprime fără agresivitate, să coopereze, să fie empatic și flexibil.

Cum știu dacă are nevoie de terapie?
Dacă reacțiile exagerate persistă, dacă ai impresia că orice limită provoacă o criză sau dacă simți că „nu mai știi cum să te porți cu el”, e momentul să ceri sprijin.

Te ocupi și de consilierea părinților?
Da. De multe ori, schimbarea începe cu tine, nu cu copilul. Iar în terapie construim împreună acel echilibru care îl ajută pe copil să crească.

Vrei să descoperim ce are cu adevărat nevoie copilul tău?

Lucrurile nu se schimbă peste noapte, dar pot începe cu o conversație. Dacă simți că e momentul să ceri ajutor, te aștept cu deschidere.